Etichetă: anaf

  • Repede cu declaraţiile până pe 25 octombrie

    Este foarte bine ca înainte de a ne porni la luptă să ne facem şi un plan de bătaie. Astfel, m-am gandit să vin în ajutorul profesioniştilor contabili cărora, sub presiunea datei de 25, poate să le scape un anumit formular care trebuie înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice,  mai ales luna aceasta când este şi…

  • 25 octombrie – termenul de depunere a De­claraţiei 311

    Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), termenul de depunere a De­claraţiei 311 este până la data de 25 inclusiv a lunii octombrie 2013. De­claraţia 311 se depune de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, pentru…

  • Aprobarea actului normativ ce prevede facilităţi pentru contribuabili

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii care au de încasat sume autorizate la plată aferente cererilor de rambursare depuse de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza unor contracte de finanţare că, în Monitorul Oficial nr. 583/13.09.2013, a fost publicat Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.520/2013 prin care a fost aprobată…

  • Din nou modificări la formularul 394

         Ştim deja că prin modificările aduse la normele Codului fiscal prin HG 84 din 6 martie 2013, care s-au aplicat începând cu data de 14 martie 2013, pentru a se putea face deducerea TVA de pe  bonurile fiscale (deci şi bonurile pentru carburanţii auto) cu valoare totală de până la 100 euro inclusiv…

  • Declaraţii fiscale cu termen de depunere 25 septembrie inclusiv

          Precum bine ştim, conform prevederilor legale din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal şi ordinelor MFP si ANAF, 25 septembrie este ultima zi în care mai putem depune o serie de declaraţii fiscale importante. Lucrând intens la pregătirea acestora mi-a venit ideea să vă amintesc şi dvs pe ce să vă concentraţi atenţia…

  • În septembrie, ANAF va restitui TVA în valoare de 1,086 miliarde lei

    Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta a realizat selecţia naţională cuprinzând deconturile cu opţiune de rambursare pentru care există decizie de rambursare aprobată, acestea totalizând, la 1 septembrie 2013, suma de 1,086 miliarde lei. În selecţia lunii septembrie au fost cuprinse toate deconturile de TVA şi au fost soluţionate prin restituire…

  • Proiect de modernizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

    Modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va începe la 1 octombrie şi ar urma să fie finalizată în cinci ani, Bugetul estimat al proiectului de modernizare a Fiscului din România este de 77 mil. euro, din care 70 mil. euro reprezintă un împrumut de la Banca Mondială, iar 7 mil. euro vor constitui contribuţia ANAF.…

  • Restructurarea ANAF – precondiţie

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a declarat că restructurarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă o precondiţie pentru implementarea ‘Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale’, pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 70 milioane de euro. Astfel restructurarea ANAF are ca scop modernizarea şi eficientizarea instituţiei în vederea…

  • După reorganizare acelaşi număr de posturi pentru ANAF

    După reorganizare Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va păstra şi în urma reorganizării acelaşi număr de posturi, dar şi structura organizatorică va deveni mai flexibilă, în funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite. Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat mai…

  • Declaraţii cu termene în luna august 2013

    Conform ANAF, în luna august 2013, trebuie depuse la Fisc, după caz: – până la 7 august a.c. inclusiv: Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092; – până la 10 august a.c. inclusiv: a) declaraţia…