Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică

  • Achiziţionarea noilor CASE de marcat

    Conform unei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va amâna cu 6 luni termenul pentru achiziționarea noilor caselor de marcat cu jurnal electronic, care le vor înlocui pe cele actuale cu jurnal pe hârtie, a precizat ministrul de resort, Anca Dragu. Astfel, până la finele anului, urmează să fie emisă și hotărârea cu privire la caracteristicile tehnice ale noilor…

  • Noi măsuri de simplificare în asistenţa socială

    Conform unei hotărâri adoptată de Guvern, se introduc noi măsuri de simplificare în asistenţa socială. Astfel, pentru obţinerea venitului minim garantat şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei solicitantul va depune un singur dosar. De asemenea, la solicitarea alocaţiei pentru susţinerea familie nu va mai fi necesară întocmirea unui nou dosar în cazul în care iniţial se stabileşte…

  • Declaraţii fiscale cu termen limită 15 decembrie 2016

    Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii că până pe 15 decembrie 2016 trebuie depuse declaraţiile fiscale precum şi alte formulare și plăți. Astfel, se vor depune următoarele declaraţii fiscale: – Situația eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete/alte tutunuri de fumat în luna … anul … (Anexa nr.4 din normele metodologice…

  • Propunere: Măsuri de stimulare pentru ucenici şi angajatori

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat în consultare publică un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. Astfel, documentul propune ca angajatorii care încheie contracte de ucenicie să primească, la cerere, 1.125…

  • Comparativ cu anul 2015, piaţa media din România a crescut cu 10%

    Datorită investiţiile impresionante în publicitatea TV, pieţa de media a avut o creştere peste limita aşteptărilor, şi anume cu 10% faţă de anul 2015, ajungând la un total de 240 milioane de euro. Totodată, în urma acestor rezultate pozitive se aşteaptă şi alte creşteri pentru anul viitor, de 6%, ce reprezintă valoarea de 389 milioane…

  • Schema de ajutor de minimis vine în ajutorul persoanelor fizice care investesc în IMM-uri

    Guvernul a aprobat un memorandum prin care s-a institut schema de ajutor de minimis, cu acordarea unor facilităţi fiscale investitorilor individuali cu scopul de a stimula alocarea de capital în întreprinderile mici şi mijlocii. „Ajutorul de minimis se acordă ca finanţare de risc, sub forma investiţiilor de capital în numerar la societăţile în care investitorii…

  • A fost finalizată plata avansului fermierilor aferent Campaniei 2016

    Potrivit unui comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a fost finalizată plata avansului aferent Campaniei 2016, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016. Astfel, suma totală autorizată la plată constituie 872,89 milioane de euro, pentru un număr de 754.421 fermieri, din care 716,7 milioane de euro din FEGA şi 156,18 milioane de…

  • Pentru 2017, sindicatele propun 1.450 de lei pentru salariul minim pe economie

    Potrivit declaraţiilor preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, sindicatele propun 1.450 de lei pentru salariul minim pe economie aferent anului 2017, începând de la 1 ianuarie. Totodată, după întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor, Dumitru Costin a precizat că partea patronală nu a venit cu o propunere unitară, discuţiile urmând să fie reluate. „Partea patronală a venit cântând pe mai…

  • Ce se întâmplă cu profitul reinvestit de la 1 ianuarie 2017

    Guvernul a emis o ordonanță conform căreia scutirea pe profitul reinvestit va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017. „Profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice şi echipamente periferice, maşini şi aparate de casă, de control şi de facturare, în programe informatice, precum şi pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, produse şi/sau achiziţionate,…

Got any book recommendations?