Te conta-conectezi: expertiza ta zilnică
-
Obţinerea certificatului de înregistrare fiscală!
Potrivit prevederilor Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi autorizarea funcţionării lor, este nevoie ca solicitantul să-şi asume responsabilitatea privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate.
-
Până la ce dată se poate solicita rambursarea TVA din alte state membre?
Pentru a beneficia de rambursarea TVA aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru în anul 2016 persoanele impozabile trebuie să depună Formularul 318 – Cerere de rambursare TVA pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusă potrivit art. 302 alin. (2) din Codul fiscal, cel târziu până la data de 2 octombrie 2017 având în vedere…
-
Cursul euro, încotro?
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,5959 lei/euro, 3,8697 lei/dolar, 4,0320 lei/franc elveţian. Euro rămâne la 4,59 lei, aproape de cursul BNR anunţat ieri. Pe 29 august, euro a atins maximul ultimelor două luni. Moneda europeană a atins pe 21 iunie 2017 maximul ultimilor patru ani şi zece luni: 4,5987…
-
Creşterea economică va depăşi 5,2% anul acesta!
Premierul a afirmat că anul acesta creşterea economică va depăşi 5,2%. El a mai spus că pensia a crescut în 2017 cu 15%, iar câştigul salarial cu 14,2%. Acesta a declarat:”Veniturile bugetului general consolidat au fost, în primele 7 luni ale anului, cu 9% mai mari, în termeni nominali, faţă de perioada similară din 2016″.…
-
Ce se va întâmpla cu impozitul pe dividende?
Premierul spune că decizia eliminării impozitului pe dividende va fi luată anul acesta, urmând să intre în vigoare de anul viitor, explicând că aceasta este o măsură care poate fi implementată şi mai devreme de şase luni deoarece nu este o măsură care taie, ci care dă, afirmând că şi alte măsuri fiscale de acest…
-
Declaraţiile fiscale ale luni septembrie
Conform ANAF în luna septembrie se vor depune următoarele declaraţii fiscale: 7 septembrie -Depunerea Declaratiei de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania – Formularul 092 -Contribuabilii inregistrati in scop de TVA care…
-
Pentru plata defalcată a TVA s-a stabilit termen de implementare 1 ianuarie
Ministrul Finanţelor a declarat la începutul şedinţei de Guvern, că pentru plata defalcată a TVA s-a stabilit ca termen obligatoriu de implementare 1 ianuarie 2018, fiind şi un termen opţional – 1 octombrie. El a spus că cei care optează pentru data de 1 octombrie vor beneficia de facilităţi fiscale.
-
Impozitul pe dividende „între a fi şi a nu fi” în cadrul proiectului de modificare a Codului fiscal
Proiectul de act normativ de modificare a Codului Fiscal, care urmează să fie adoptat de Guvern, nu mai prevedea scutirea de impozit pe dividende. În forma veche a Proiectului de Ordonanţă de modificare a Codului Fiscal, apărea prevederea “Capitolul V„Impozitul pe dividende” cuprinzând articolul 43, se abrogă”. În forma sa nouă, care a fost transmisă…
-
Ar putea fi introdusă o nouă declaraţie fiscală!
Pentru remedierea situaţiilor în care plătitorul de venit a reţinut la sursa un impozit pe venit în cuantum mai mare decat cel legal datorat şi pentru facilitarea restituirii acestor sume, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a supus dezbaterii publice un Proiect de ordin pentru introducerea Formularului 110 “Declaraţie de regularizare/cerere de restituire privind impozitul pe…
Got any book recommendations?