Termenul limită pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute în anul precedent.
Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul 2024 au avut, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.
Declaraţia unică se depune şi de către persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).
De asemenea, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligaţia declarării veniturilor şi depunerii declaraţiei.