Categorie: Economie

  • România se poate mândri la capitolul creșterii economice

    România se poate mândri cu o creștere economică de 3,5%, în 2013, în condițiile în care Fondul Monetar Internaţional a estimat, recent, că România va înregistra, în 2013, o creştere economică de 2,8%, urmată de un avans de 2,2% în 2014. Prim – ministrul, Victor Ponta, a explicat că agricultura alături de industrie, alături de…

  • Noi reguli privind transportarea deşeurilor

    Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov a anunţat despre modificarea obligaţiilor legale ce revin în domeniul transporturilor deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României. Potrivit noilor modificări în vigoare, transportul deşeurilor se efectuează doar de operatorii economici care deţin autorizaţie de mediu. Pentru transportul deşeurilor periculoase generate în cantităţi mai mari de o tonă/an este necesară…

  • Creşterea tranzacţiilor imobiliare

    În România, pentru anul 2014, se prognozează o creştere a tranzacţiilor în domeniul pieţei imobiliare în special pe segmentul de birouri. Bazându-se pe cifra de 300 de milioane de euro a tranzacţiilor imobiliare din anul precedent, investitorii imobiliari se orientează spre pieţele în redresare economică, capitalele regionale şi proprietăţile de clasă secundară, în timp ce competiţia…

  • Fermierii au primit 769 de mil. de euro

    Conform datelor contabile oferite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, de la începutul anului şi până în prezent, APIA a plătit în conturile fermierilor români circa 769 milioane euro. Beneficiarii programelor de reconversie în sectorul viti-vinicol, fructe şi lapte în şcoli sau grupuri de producători au primit 3,3 mil. euro. Programele promovare produse…

  • Creşterea ratei de absorbţie a fondurilor UE la Transporturi

    Ministerul Transporturilor a înregistrat cea mai mare creştere în rândul ministerelor care gestionează programe finanţate de UE pe partea de declaraţii de cheltuieli. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Fondurilor Europene, rata curentă de absorbţie a fondurilor alocate de UE pentru Programul Operaţional Sectorial Transport este de 19,8%. După ce vor fi decontate sumele din declaraţiile…

  • Consumul de gaze la nivel naţional

    Potrivit datelor Transgaz, la 31 ianuarie consumul de gaze la nivel naţional a atins cel mai mare nivel din ultimii doi ani, respectiv 67 de milioane de metru cubi, ceea ce înseamnă cu 35% mai mult decât într-o zi normală de iarnă. Datele Eurostat arată că România este ţara în care preţul gazului metan comercializat…

  • Amenzi mai mici pentru transportatorii rutieri

    Executivul a anunţat că amenzile contravenţionale prevăzute de H.G. nr. 69/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 114 din 14 februarie 2012, au fost reduse, pe diversele categorii de contravenţii, în medie cu 50%. Printre încălcările transportatorilor rutieri, considerate foarte grave, amenzile cărora au fost reduse de Guvern în medie cu 50% sunt: lipsa licenţei, folosirea…

  • Liberalizarea pieţei gazelor pentru consumatorii industriali

    Potrivit declaraţiilor şefei misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, România şi-a respectat angajamentele în privinţa dereglementării. Astfel, pentru energie electrică, piaţa a fost deja dereglementată pentru consumatorii noncasnici la 1 ianuarie, aşa cum era planificat, iar la gaze, dereglementarea va fi atinsă în iulie. Potrivit calendarelor agreate de Guvern şi FMI în 2012, piaţa de…

  • România printre ţările UE cu cea mai mică cotă de credite ipotecare

    Datele raportului casei de brokeraj BT Securities, arată că România are cea mai mică cotă de credite ipotecare pe cap de locuitor adult (494 euro) din Uniunea Europeană şi cea mai mică pondere a creditelor ipotecare în PIB (6,6%). De asemenea România este pe departe de a duce la îndeplinire potenţialul de dezvoltare în cazul în care este…

  • Pierderi majore pentru întreaga economie naţională

    Florinel Andrei, secretarul general al Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), a declarat că se prevăd pierderi pentru întreaga economie naţională, care ar putea depăşi 300 milioane de euro în decurs de o săptămână, din cauza blocajelor recente ale transportatorilor rutieri. De asemenea, tranzitul rutier a fost dat peste cap, importurile şi exporturile au…