Categorie: Economie
-
Electrica vrea să atragă minim 435 milioane euro
Potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, electrica scoate la vânzare pe bursă 51% din acţiuni începe la preţuri cuprinse între 11 lei/titlu şi 13,5 lei/titlu, compania vizând să atragă minim 435 milioane euro. Nefiind luate în calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsă între aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3…
-
750 de milioane de euro pentru marii consumatori de energie
Guvernul României a adoptat hotărârea pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008, republicată în Monitorul Oficial nr. 577 din 13 august 2010, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. În funcție de electrointensitatea operatorilor economici, exceptarea se…
-
Interpretarea eronată a legislaţiei privind aplicarea tarifelor
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), în urma acţiunilor de control, pe care le desfăşoara conform programelor de control aprobate, a constatat interpretarea eronată a unor prevederi privind aplicarea preţurilor şi tarifelor. „În urma acţiunilor de control, pe care le desfăşoara conform programelor de control aprobate, ANRE a constatat interpretarea eronată a unor prevederi privind…
-
Statistici pe piața francizelor
În prezent, în România activează peste 500 de companii în franciză, care realizează anual afaceri estimate până la 1,4 miliarde de euro. Potrivit experților de la compania de business information și credit management KeysFin, cele mai de succes sunt companiile din domeniile fast-food și servicii. Dacă în 2013, valoarea pieței francizelor s-a ridicat la circa…
-
Restituirile privind taxele pe poluare şi emisii poluante auto
Sumele restituite de stat persoanelor fizice şi firmelor din taxa pe poluare auto şi cea pentru emisiile poluante, în urma unor decizii judecătoreşti, vor fi primite de contribuabili în tranşe anuale pe cinci ani, provenind din încasările aferente timbrului de mediu la bugetul Fondului pentru Mediu. Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect…
-
Amenda rutieră va fi de minimum 240 de lei
Odată cu majorarea salariului minim vor fi majorate şi amenzile de circulaţie, astfel încât cea mai mică sumă care va fi plătită pentru încălcarea Codului rutier va fi de 180 de lei, iar cea mai mare poate ajunge şi la 1800 de lei. Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, potrivit prevederilor articolul…
-
Chinezii vor să cumpere Oltchim şi să facă autostradă
Companiile chineze sunt interesate de modernizarea şi extinderea capacităţilor de producţie la termocentrala Rovinari, dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă, privatizarea combinatului petrochimic Oltchim, realizarea centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa, realizarea tronsonului de autostradă Craiova – Piteşti şi construcţia tronsonului feroviar de mare viteză Bucureşti – Constanţa,…
-
Unii agricultori ar putea fi scutiţi de impozit
În 2013, agricultorii au consemnat pierderi de venit ca urmare a pagubelor produse de fenomenele meteo extreme, ceea ce a dus la un impact fiscal negativ pentru cei care şi-au stabilit venitul pe bază de normă de venit. Proporţional cu gradul de calamitate al producţiei agricole, mai mare de 30%, agricultorii care au înregistrat pagube…
-
Preţuri mai mici la motorină începând cu 3 iunie 2014
Cea mai mare companie petrolieră din România, OMV Petrom, a anunţat că va ieftini toate sortimentele de motorină cu cinci bani pe litru începând cu data de 3 iunie 2014. Prin urmare pentru un litru de motorină standard şoferul va scoate din buzunar circa 6,16 lei, iar pentru sortimentul motorină extra – 6,30 lei pe…
-
Noi scumpiri ai energiei electrice
În cadrul unei conferinţe de presă pe teme energetice, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileţ, a declarat că preţul reglementat al energiei electrice ar putea creşte de la 1 ianuarie 2015 cu 1 – 2%, după ce companiile din sector vor cere recunoaşterea taxei pe stâlp în tarifele finale. Termenul de…