Categorie: Economie
-
Investiţii în energie regenerabilă doar pe hârtie
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei afirmă că investiţii de peste două miliarde de euro în energia regenerabilă urmează să rămână doar pe hârtie, din cauză că foarte multe proiecte nu se finalizează. Sectorul de mici proiecte, cu o capacitate de sub 0,5 MW, unde se încearcă introducerea unui tarif reglementat pentru energia produsă,…
-
Electrica va investi rezervele în eficientizarea reţelelor de distribuţie a electricităţii
Gabriel Dumitraşcu a declarat că Electrica are în conturi circa 500 milioane de euro pe care îi va investi în mare parte pentru eficientizarea reţelelor de distribuţie a electricităţii, şi mai puţin în extindererea lor. De asemenea, şeful Direcţiei Privatizare din Depatamentul pentru Energie a precizat că sectorul energetic este în creştere, astfel că potenţialul…
-
Amânare pentru majorarea preţului la gaze consumatorilor casnici
Printr-o hotărâre, Guvernul a amânat majorarea preţului la gaze pentru consumatorii casnici, care trebuia aplicată din octombrie. Actul normativ mai prevede şi renegocierea calendarului de eliminare a preţurilor reglementate, în sensul extinderii perioadei până la 30 iunie 2021 pentru aceşti consumatori. Calendarului de liberalizare a preţului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeană în 2012,…
-
Programul de iarnă în domeniul energetic – aprobat de Executiv
La 22 septembrie Executivul României a aprobat două hotărâri privind programul de iarnă în domeniul energetic şi noul calendar de liberalizare a pieţei gazelor. Prima hotărâre vizează programul de iarnă 2014 – 2015 și are drept obiectiv evaluarea consumului de energie electrică al ţării, în perioada 1 octombrie 2014 – 31 martie 2015, precum şi…
-
Va funcţiona „proiectul de succes” al reducerii TVA pentru fructe, legume şi carne?
Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul are ca scop aplicarea din 2015 a „proiectului de succes” al reducerii TVA l a fructe, legume şi carne. În acest sens oficialul a cerut deja miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii să facă aceste proiecte. Reamintim că reprezentanţii industriei cărnii au cerut în numeroase rânduri reducerea TVA la carne, de la…
-
Pierderi anuale prin aplicarea unei accize majorate la băuturile spumante
Prin aplicarea unei accize majorate la băuturile spumante realizate pe bază de vin, România pierde aproximativ 25 de milioane de euro anual. În acest sens Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) solicită autorităţilor stabilirea unei accize zero pentru vinurile spumante. Directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe, a menţionat că: ‘Piaţa s-a…
-
Soluţii de finanţare pentru revigorarea economiei
Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au discutat asupra unor soluţii pentru finanţarea economiei comunitare cu sume de ordinul miliardelor de euro fără să crească datoriile. Totodată, miniştrii de Finanţe au însărcinat Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii să redacteze o listă de proiecte care să creeze o creştere economică şi să decidă cum…