Categorie: Energie
-
Cu cât se vor scumpi utilităţile în 2014?
Noul sistem de taxare impus de Guvern va duce la noi majorări în 2014 la utilităţi şi servicii. Astfel unor estimări efectuate de specialişti, anul 2014 vine cu un val de majorări de preţuri. Economiştii declară că factura de fiscalitate de gaze se va majora cu 9 %, pentru telefon românii vor plăti cu 3% mai mult.…
-
20% mai puţin la facturile de electricitate
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, au precizat că contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă s-a micşorat cu 20% de la 1 ianuarie 2014, ajungând la 18,3 lei pe MWh. Până în prezent, valoarea contribuţiei era de 23,1 lei pe MWh, conform datelor din contabilitate. La 1 aprilie 2011 a fost introdusă contribuţia…
-
Ce se va întâmpla cu preţurile la energie electrică de la 1 ianuarie 2014?
Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei a declarat că tarifele reglementate aplicate clienţilor casnici şi a celor asimilaţi, care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, nu se vor schimba începând cu 1 ianuarie 2014. Decizia dată a fost luată în baza Metodologiei de stabilire a preţurilor şi tarifelor la clienţii…
-
Liberalizarea pieţei de energie electrică
Potrivit declaraţiilor ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, de la 1 ianuarie se va liberaliza piaţa de energie electrică pentru consumatorii necasnici. Astfel, cel mai probabil, vor scădea şi preţurile. De asemenea, ministrul a mai spus că certificatele verzi au scăzut şi ele preţul cu 7% şi probabil că anul viitor se vor mai duce…
-
Preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Capitală
Conform unui proiect al Primăriei Capitalei, preţul gigacaloriei pentru agenţii economici din Bucureşti va creşte până la 329,30 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din centrale RADET, şi respectiv până la 296,49 lei, fără TVA, pentru cei alimentaţi din puncte termice proprii. Tarifele ar fi trebuit să fie recalculate în februarie 2013, ca urmare a…
-
Cota obligatorie de biocarburant din benzină, în scădere
Noutăţi legislative: Conform unui proiect de hotărâre de Guvern iniţiat de Departamentul pentru Energie, cota de biocarburanţi din benzina comercializată în România va scădea în 2014 de la 5% la 4,5%, deşi calendarul iniţial stabilit în anul 2011 prevedea că, din 2014, ponderea componentei bio din motorină se va majora la 6%. Data de 1 ianuarie 2018…
-
Se reduc subvenţiile pentru energia regenerabilă
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță a declarat că din 2014 vor fi reduse subvențiile pentru producătorii de energie din surse regenerabile sub forma certificatelor verzi, iar în acest sens urmează să fie aprobat un proiect de act normativ. Ministrul a mai precizat că în continuare se dorește exceptarea marilor consumatori de energie de la plata a…
-
Introducerea impozitului la industria eoliană
Guvernul vrea să introducă un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a cărui valoare va fi de 1,5% din valoarea construcţiei. În cazul în care s-ar introduce impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent de 1,5% din valoarea construcţiei, s-ar putea însemna costuri de până la 40.000 euro pe fiecare turbină…
-
Modificări în sistemul fiscal pentru sectorul de petrol şi gaze
România se află în faţa unui moment foarte important. În anul 2014 vor fi luate decizii cu privire la modificarea sistemului de fiscalitate sau implementarea unuia nou pentru impozitarea producţiei de hidrocarburi. Acestea vor genera efecte pe termen mediu şi lung asupra întregii economii Un sistem fiscal potrivit pentru acest sector ar trebui să asigure un echilibru…
-
Proiect de ordin pentru aprobarea Formularului 089
Fiscul elaborat proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea modelului şi conţinului Formularului 089 „Declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. e) pct.2 din Codul fiscal”. Taxarea inversă se aplică pentru livrările de energie electrică către un comerciant de energie electrică, persoana impozabilă stabilită în România, conform…