Categorie: Domeniul bancar

  • Banii din bănci protejaţi în caz de faliment

    Proiectul de act normativ elaborat de Ministerul de Finanţe prevede ca în caz de faliment al unei bănci din România, deponenţii îşi vor primi banii din conturi în 7 zile, în loc de 20, aşa cum prevede acum legea. Astfel deponenții îşi vor primi înapoi economiile de la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. Economiile…

  • Nivelul de activitate al sistemului bancar, în scădere

    Nivelul de activitate al sistemului bancar a scăzut semnificativ. „Trebuie relansată creditarea” a afirmat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. „Sistemul bancar este bine capitalizat, are lichiditate, nivelul de activitate este scăzut. Trebuie relansată creditarea. Asta presupune şi o evoluţie în economia reală, o evoluţie şi o adaptare a băncilor, trebuie să se apropie unele de altele”, a…

  • Proiect privind emisiunile de obligaţiuni ipotecare

    Guvernul a aprobat proiectul de lege privind emisiunile de obligaţiuni ipotecare, act normativ care va crea un nou cadru legal în domeniu, aliniat celor mai bune practici la nivel european. Scopul proiectului de lege este să permită dezvoltarea acestor instrumente de finanţare pe piaţa locală, într-o manieră prudentă şi supravegheată corespunzător, asigurându-se astfel un plus…

  • Statul se împrumută de la cetățeni

    Ministerul Finanţelor a lansat, pentru prima dată în România, o emisiune de titluri de stat care pot fi achiziţonate de oricine. Emisiunea de titluri de stat, numită FIDELIS, este destinată popuțației și va fi tranzacționată prin Bursa de Valori. „Într-un fel, astăzi este o premieră absolută: titluri de stat care pot fi achiziționate de către…

  • Îmbunătăţiri structurale la BCR cu clienţii cor­­porate

    Potrivit declarațiilor directorului executiv general al grupului austriac Erste, Andreas Treichl, BCR trebuie să-şi îmbunătăţească în mod structural relaţia cu clienţii cor­­porate, şi de aceea va reevalua complet gama de produse şi procese care ţin de creditarea pe acest segment. „În acest moment ne concentrăm eforturile pe îmbunătăţiri structurale, cum ar fi regândirea procesului de creditare,…

  • Cele mai presante probleme ale companiilor

    Potrivit datelor unui sondaj, publicat pe site-ul Băncii Naţionale a României (BNR), problemele cele mai mari al companiilor, privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România şi capacitatea acestora de a face faţă unor condiţii financiare nefavorabile, reprezintă fiscalitatea, concurenţa şi lipsa cererii. Astfel ponderea companiilor care au declarat că accesul la finanţare reprezintă o problemă presantă a…

  • Accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România

    Potrivit unui sondaj efectuat de BNR, companiile din România intenţionează să-şi menţină sau chiar să-şi reducă gradul de îndatorare bancară, având în vedere că 64% dintre firme nu ar accesa un credit în lei, iar 68% nu ar contracta o finanţare în euro. Rezultatele Sondajului privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România şi…

  • Modificări privind stabilirea despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la CEC – Proiect

    Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Consemnaţiuni C.E.C – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, precum şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.…

  • Crearea unui nou cadru legal de gestiune a crizelor în sectorul financiar

    Guvernul a aprobat un proiect de lege cu privire la crearea unui nou cadru legal de gestiune a crizelor în sectorul financiar, care să permită intervenția rapidă în cazul unui asigurător neviabil sau în curs de a intra în dificultate. Astfel, făcând „excepție sucursalele sau filialele asigurătorilor dintr-un stat terț și sucursalele societăților de asigurare sau…

  • FP a primit avizul pentru reducerea capitalului social sub­scris

    Fondul Proprietatea a primit avizul Au­torităţii de Supraveghere Financiară pentru micşorarea capitalului social sub­scris de la 11,5 mld. lei la 10,96 mld. lei prin di­mi­nu­a­rea valorii no­minale a acţiunii la 0,9 lei, condiţie ne­cesară pentru a începe pla­ta dis­tribuţiei de 0,05 lei/titlu din capital pe data de 29 iunie 2015. Începând cu data de 21 mai,…